Lansarea filmului „Joker” creează îngrijorare în Statele Unite

0

Cinematografele americane au decis să interzică spectatorilor să poarte măşti, costume şi arme de jucărie la proiecţiile filmului „Joker”, care va fi lansat pe 4 octombrie.

Lungmetrajul lui Todd Phillips este – pentru moment – văzut ca unul dintre principalii competitori pentru nominalizările de la Oscar. Interpretarea lui Joaquin Phoenix a fost unanim lăudată de critici, însă filmul recompensat la Veneţia cu Leul de Aur este acum în mijlocul unei controverse.

Mulţi cred, înainte de a viziona filmul, că Arthur Fleck – un bărbat singuratic, abuzat, cu probleme mintale, care, pe măsură ce societatea continuă să îl respingă, adoptă un personaj ale cărui acţiuni devin violente – este prezentat cu empatie şi se tem ca ar putea fi un model.

In urmă cu câteva zile, într-o scrisoare transmisă directorului Warner Bros., Ann Sarnoff, rudele şi prietenii celor ucişi şi răniţi în atacul care a avut loc în 2012 într-un cinematograf din Aurora (Colorado), în timpul filmului „The Dark Knight Rises”, nu au cerut anularea lansării filmului, însă au precizat că abordarea „cu empatie” a transformării personajului dintr-un singuratic în criminal îi pune în cumpănă.

„Vrem să fim clari că susţinem dreptul la libertatea de exprimare şi expresie, dar, la fel ca oricine a văzut un film după o bandă desenată, vă putem spune că odată cu o mare putere vine şi mare responsabilitate. De aceea facem apel să vă folosiţi de platforma uriaşă pe care o aveţi şi de influenţă pentru a vă alătura nouă în lupta pentru a construi comunităţi mai sigure cu mai puţine arme”, se arată în scrisoare citată de The Guardian.

După ce a fost stârnit un val de nelinişti, iar poliţia a anunţat că va fi vizibil prezentă pe străzile din Los Angeles în perioada lansării filmului, acum, lanţurile de săli de cinema Landmark Theatres şi AMC Theatres (cea mai mare reţea, cu peste 600 de săli) au anunţat că nu vor permite accesul celor mascaţi sau îmbrăcaţi „astfel încât să îi facă pe ceilalţi să se simtă inconfortabil”.

Autorităţile au anunţat că vor fi vigilente, însă este posibil ca tocmai această controversă să ofere idei.

Este aşteptat ca „Joker” să genereze încasări de peste 80 de milioane de dolari în primul weekend pe marile ecrane americane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Continut protejat !