50 Cent concerteaza in Romania, la Summer in the City

0

50 Cent, cunoscut pentru hituri precum ‘In Da Club’ și ‘Candy Shop’, a pornit în turneul global ‘The Final Lap Tour’, cu peste 103 spectacole în 35 de țări.

Artistul 50 Cent este capul de afiş al evenimentului Summer in the City care va avea loc în 18 august la Romaero, Bucureşti, anunţă organizatorii.

Născut în Queens, New York, Curtis Jackson şi-a început cariera muzicală în 1996. În anul 2000 a înregistrat albumul de debut “Power of the Dollar” împreună cu casa de discuri Columbia Records.
În 2002, melodia “Guess Who’s Back” a fost decoperită de celebrul Eminem care l-a semnat pe 50 Cent la compania să, Shady Records. De altfel, de-a lungul timpului, 50 Cent a colaborat cu cele mai mari nume din industrie, precum: Timbeland, Justin Timberlake, Eminem şi mulţi alţii.

Albumul său de debut, „Get Rich or Die Tryin’”, a fost lansat în 2003, iar marea  lovitură muzicală a fost single-ul “In da club”, premiat cu nouă discuri de platină de Recording Industry Association of America.

În acelaşi an, el şi-a lansat propria casă de discuri G-Unit Records. Cel de-al doilea album, „The Massacre”, lansat în 2005 a cunoscut un succes fulminant prin melodia “Candy Shop”. Au urmat mai multe albume cu sound comercial, precum “Curtis” (2007), “Before I Self Destruct” (2009), “Animal Ambition” (2014).

De-a lungul timpului, 50 Cent a vândut peste 30 de milioane de albume la nivel mondial, primind numeroase premii, precum Grammy Award, Primetime Emmy Award, Billboard Music Awards (mai exact 13 la număr), trei distincţii (American Music Awards) şi patru premii BET Awards.

În 2016, 50 Cent a primit o stea pe Walk of Fame şi a primit un premiu NAACP pentru cel mai bun regizor într-un serial dramă.

Lui 50 Cent i se vor alătura pe scenă la Bucureşti nume importante din hip-hop-ul local, primul artist confirmat fiind Puya. 

Biletele vor fi disponibile pe IaBilet şi Entertix.

Preţul biletelor:

  • Diamond circle: 599,50 Lei
  • Golden Circle: 501,40 lei
  • Early Bird: 414,20 lei
  • General Access 370,60 lei
  • Early Bird: 283,40 lei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Continut protejat !