În ce condiții vei putea participa la festivalurile Untold, Neversea, Electric Castle ?
În România, cultura mersului la festival s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, și asta pentru că paleta de evenimente s-a lărgit tot mai mult și este aproape imposibil să nu găsești ceva care să se alinieze cu gusturile fiecăruia.
Orașele și localitățile în care se desfășoară festivalurile de muzică au căpătat un soi de efervescență care atrage mulți turiști străini, obișnuiți deja că muzica nu se oprește niciodată la festivalurile din România și că e loc de distracție la orice oră.
Până acum, toți organizatorii festivalurilor, se arată optimiști cu privire la posibilitatea de a organiza o nouă ediție în acest an și trag speranțe la o revenire la normalitate pe măsură ce tot mai mulți oameni se vor vaccina.
„Noi cei din zona de evenimente, trebuie să fim lăsaţi să ne facem treaba, sau să fim lăsaţi să ne facem activitatea doar când găsim soluţia care să elimine proporţie de 100% orice fel de risc.”
a spus Eduard Chereji, organizator Untold si Neversea.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 70 din 14 mai 2020, toate biletele cumpărate pentru o ediție a unui festival care nu s-a ținut în 2020, vor fi automat valabile pentru ediția 2021.
Primul mare festival care ar putea avea loc anul acesta este Neversea, programat să apară în perioada 8-11 iulie 2021, la Constanța, chiar pe malul mării. La câteva zile după este anunțat și Electric Castle.
Ediția cu numărul opt este programată să se desfășoare între 14-18 iulie 2021, pe platforma Castelului Bánffy, din comuna Bonțida (județul Cluj).
Electric Castle 2021 va arăta conform regulilor pe care autoritățile le vor impune organizatorilor de evenimente. Care sunt acestea? Așteptăm și noi să aflăm (…) Până când lucrurile se vor lămuri, sperăm curând, lucrăm pe mai multe scenarii. Un lucru e sigur: experiența Electric Castle va exista, într-o formă sau alta, în acest an.
Renate Rozenberg, PR Manager Electric Castle
Accesul la festival, ar fi condiționat de vaccin sau de un test negativ COVID-19.
„Da, e o veste bună, pentru că iată, după mai multe luni în care noi am tot spus că, ar fi normal ca oamenii care sunt vaccinaţi, fie fac dovada că au trecut prin boală, având anticorpi, fie sunt testaţi la intrarea în spaţiul de eveniment.
Am avut o serie de întâlniri în grupul de lucru pe care l-am solicitat şi iată, că într-un final s-a întâmplat. Noi am spus acolo destul de clar, că atâta vreme cât absolut toţi participanţii la un eveniment în aer liber, la un eveniment mare, fie sunt testaţi la intrare, fie fac dovada anticorpilor, fie fac dovada vaccinului, ar trebui să fie lăsaţi la eveniment.
În acest caz, nu ar trebuie să se mai pună problema unei limitări, a unui număr limitat de persoane, pentru că dacă absolut toţi cei care sunt acolo nu reprezintă un risc de transmisie, nu vedem de ce ar exista o limitare.
De asemenea, am spus-o din acel moment, că tocmai pentru că acei oameni nu reprezintă un risc, nu ar mai trebui să se pună problema de a purta masca, sau de a vorbi de o distanţare socială.
Cu atât mai mult cu cât la un eveniment de acest gen, se ştie că oamenii vin de obicei porniţi pentru a se distra, pentru a fi cu prietenii lor şi atmosfera e puţin mai prietenoasă, şi atunci că această distanţare socială e greu de crezut că s-ar putea păstra la un astfel de eveniment”
a declarat Eduard Chereji la Antena 3,
Reprezentanții Electric Castle spun că o nouă amânare ar însemna un nou an de muncă fără ca eforturile să se materializeze la nivelul sperat. Cu toate acestea, e greu de stabilit predicții și de spus ce ar implica concret un 2021 fără o nouă ediție a festivalului de la Bonțida.
„În acest moment, aceasta este principala noastră solicitare către autorități, pornirea unor discuții cu concluzii clare, astfel încât să știm cum putem scala activitatea noastră pentru acest an”
a mai spus Renate Rozenberg, de la Electric Castle.
Bilete si mai multe informatii pe Untold.com, Neversea.com, ElectricCastle.ro.