Au fost 3 zile pline de distracție la Saga Festival 2023

Mai mult de 165.000 de oameni au fost prezenţi la cea de-a treia ediţie SAGA Festival care avut loc în weekend, la Romaero, în Bucureşti.

Skrillex, Fisher, Tale of Us, Loreen, Robin Schulz, Hot Since 82, Alan Walker, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Mike Williams, Adam Beyer, Kevin de Vries sunt doar câţiva dintre artiştii care au urcat pe scenele SAGA și au adus bucurie și energie prin show-urile lor.

În premieră în România, fanii SAGA s-au putut bucura de show-urile Mochakk, Franky Wah, Melanie C, Gordo, Hitty. Nici artiștii români nu au lipsit din line-up: Delia, Subcarpați, Carla’s Dreams, B.U.G. Mafia, Spike, dar și cei mai relevanți artiști de trap care au urcat pe scena Switch hijacked by Hustle precum IAN, Deliric, Nane, Puya, Killa Fonic, Azteca și mulți alții.

”România, mulțumesc pentru energie, este minunat și nu voi uita niciodată această
stare”

a spus Fisher.

Artistul a susținut un show la scena Heat, iar duminică, în ultima zi de festival, Wiz Khalifa nu si-a mai putut onora prezenta la Saga datorita unui accident la sold, iar Fisher a tinut un alt show senzațional pe Mainstage.

”M-am simțit minunat, au fost trei ore intense și abia aștept să revin”,

a spus Skrillex.

Artistul a petrecut până dimineață alături de fani: imediat după show-ul de la Source (Mainstage), a urcat și în Rave Plane (avionul care a fost una dintre scenele SAGA 2023) pentru o petrecere surpriză și apoi s-a bucurat de show-ul Ninei Kraviz în rave pit-ul Source.

Mai mulți artiști internaționali au oferit petreceri exclusiviste în Rave Plane: unele au fost anunțate în avans precum Alan Walker, Gordo, Franky Wah, iar artiști precum Fisher, Skrillex, Mochakk, Vintage Culture au decis pe loc să se alăture și ei festivalierilor din avion, energizați de atmosfera specială de la SAGA.

”Mă bucur să mă întorc la SAGA într-un loc atât de diferit cum e Romaero, e o energie aparte”,

a spus Alan Walker.

Și anul acesta, SAGA și-a continuat misiunea sustenabilă și, alături de partenerul GreenPoint, a dezvoltat #zerowastetolandfill, adică toate deșeurile generate în cadrul festivalului au fost reciclate sau valorificate după ce au trecut pe la stația de sortare Green Pack.

”Mulțumesc celor peste 165 000 de festivalieri care au ales SAGA ca destinație de distracție. A fost o reală bucurie să văd atât de mulți oameni fericiți împreună, uniți de iubirea pentru muzică. Ne revedem în 2024 între 5-7 iulie!”

a spus Allan Hardenberg, CEO ALDA.

Biletele pentru ediția din 2024 care va avea loc între 5-7 iulie au fost puse în vânzare pe www.sagafestival.com.

O cantitate limitată de bilete poate fi achiziționată la prețul special de 60 de euro + taxe, dar și varianta de payment plan (plata în 8 rate) cu un depozit de 10 euro.


Prima ediție a Festivalului SAGA a avut loc la Romaero, cu peste 135 000 de persoane prezente la eveniment, iar cea de-a doua ediție, de la Arena Națională, s- a bucurat de prezența a peste 150 000 de persoane în capitala României.

Intra pe Instagram si vezi cum a fost la festival!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Continut protejat !