Red Bull Flugtag, competitia masinariilor zburatoare si a pilotilor neinfricati, vine in septembrie la Bucuresti
Pune-ți centura și dă frâu liber imaginației!
Red Bull Flugtag (Ziua Zborului), cel mai neconvențional eveniment organizat la nivel global de 31 de ani, vine la București pe 17 septembrie și provoacă inginerii trăsniți și piloții neînfricați să dea aripi visurilor îndrăznețe.
Mai întâi, inginerii iscusiți dau frâu liber imaginației, își proiectează mașinăriile zburătoare de unică folosință, iar la final își iau zborul deasupra apei. Totul sub privirile spectatorilor veniți să susțină originalitatea și să aibă parte de o experiență plină de adrenalină și amuzament.
Înscrierile pentru cei suficient de curajoși să-și testeze aptitudinile sunt acum deschise. Până pe 23 iulie își pot trimite ideile, luând în calcul condițiile de participare și faptul că cel mai important este ca aparatul pe care-l construiesc să zboare.
Ce trebuie să faci pentru a deveni erou Red Bull Flugtag
- fiecare echipă este formată din patru sau cinci membri: pilotul și trei/patru colegi care-l vor ajuta să pună aparatul în mișcare. Toți participanții trebuie să aibă minimum 18 ani împliniți până la data de 6 iunie 2023 și să fie rezidenți în România. Toți participanții care sar în apă trebuie să fie capabili să înoate 90 metri fără ajutor.
- aparatele de zbor trebuie să aibă anvergura aripilor de maximum 9 metri și să poată fi puse în mișcare doar prin forța fizică a echipei. Înălțimea trebuie să fie mai mică de 3 metri. Ampatamentul tuturor aparatelor de zbor nu poate fi mai mare de 3 metri lățime. Greutatea maximă a aparatului trebuie să fie de 200 kilograme, inclusiv pilotul. Aparatele de zbor trebuie să fie construite din materiale ușoare, ecologice, netoxice.
- toți participanții sunt obligați să poarte cască de protecție și vestă de salvare, asigurate de către echipa de organizare
- pilotul nu trebuie să fie legat de aparatul de zbor sau în interiorul lui, pentru a nu-și bloca ieșirea
- designul rămâne la latitudinea fiecăruia, însă originalitatea este și ea premiată. Istoria Red Bull Flugtag a demonstrat că orice aparat, oricât de năstrușnic, poate zbura. De la porci, nave spațiale, urși, la albine uriașe sau chiar la vehiculul renumiților Fred și Barney.
Echipele intrate în competiție după selecție își vor testa abilitățile decolând de pe o platformă de zbor situată la șase metri deasupra apei. Ulterior, performanța fiecărei echipe va fi evaluată de juriul Red Bull Flugtag pe baza designului aparatului, a distanței de zbor și a spectacolului.
Toate detaliile referitoare la înscriere sunt disponibile pe www.redbull.ro/flugtag.
Red Bull Flugtag înseamnă distracție, depășirea limitelor și punerea în mișcare a celor mai nebune idei. După un spectacol unic în lume, plin de adrenalină, concurenții de pe podium vor fi premiați cu:
- Locul I – Excursie de un weekend la Salzburg, care include o vizită la faimosul muzeu al aviaţiei Hangar 7 şi un zbor cu Flying Bulls
- Locul II – Zbor cu Hawks of Romania, la Aerodromul Clinceni
- Locul III – Salt în tandem cu parașuta împreună cu TNT Brothers, la Aerodromul Clinceni
- Premiul de popularitate: Zbor în tandem cu parapanta împreună cu Toma Coconea
Despre Red Bull Flugtag
Red Bull Flugtag a debutat în 1992 la Viena, atunci când primele mașinării zburătoare s-au lansat în competiție. Faima concursului s-a răspândit rapid în întreaga lume și, de-a lungul anilor, a fost organizat în peste 50 de țări și a înregistrat performanțe record atât în ceea ce privește concurenții, cât și audiența. În cei peste 30 de ani, competiția a avut peste 10 milioane de spectatori.
În 2003, în Marea Britanie, 350.000 de oameni și-au susținut echipele duse cu pluta. Recordul pentru cel mai lung zbor al unui concurent este de 78,64 metri, stabilit în Long Beach, California, de echipajul The Chicken Whisperers, în 2013.
La fiecare ediție a nonconformistului concurs, pasionații de zbor din întreaga lume își satisfac dorința de aventură și își pun la lucru imaginația în timp ce construiesc și pilotează aparate neconvenționale, cu design surprinzător, pe care le lansează de pe o rampă amplasată deasupra apei.
Toate detaliile despre competiție și înscrieri sunt disponibile pe www.redbull.ro/flugtag.